Concurs de creație pentru elevii de clasa a XI-a pe tema corupției

0

Până pe 20 noiembrie 2016 elevii de clasa a XI-a din instituțiile de învățământ din toată țara pot participa la concursul de eseuri, creație literară, producții audiovideo ori social media, „Niciodată prea tânăr pentru a te implica!”, organizat de Ministerul Justiției. Concursul abordează în acestă ediție tema corupției. 

Concursul este desfășurat în cadrul proiectului „Educație juridică non-formală”, elevii fiind invitați  în acest an să realizeze un proiect prin care să răspundă la întrebarea Cum ne afectează corupția în viața de zi cu zi?, oferind în acest sens 3 exemple și 3 soluții.

Prin subiectul ales, scopul competiției din acest an, spun reprezentanții ministerului,  este de a aduce în atenția tinerilor tema luptei împotriva corupției și de a îi încuraja să se implice în viața cetății.

Când și unde pot fi trimise contribuțiile?

Contribuțiile pot fi trimise în orice format la adresa educatiejuridica@just.ro sau prin poștă, pe adresa Ministerului Justiției: str. Apolodor nr. 17, sector 5, București, cod poștal 050741 până pe 20 noiembrie. Câștigătorul va fi anunțat vineri, 9 decembrie 2016, cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție .

Premiile concursului

Premiul constă într-un e-book reader oferit de către Ambasada Statelor Unite ale Americii în România. De asemenea, câștigătorul va avea ocazia să viziteze atât Ministerul Justiției cât și Ambasada SUA, ocazii cu care câștigătorul se va întâlni cu ministrul Justiției, Raluca Alexandra Prună și cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm.

Contribuția câștigătoare va fi publicată pe paginile de internet ale Ministerului Justiției și a Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.

Concursul este organizat în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în România.

Mai multe detalii despre concurs pot fi găsite aici.

Sursă foto: www.plus.google.com

Lasă un comentariu

Please enter your comment!
Please enter your name here